O cultură cu totul specială, vița de vie, merită o atenție pe măsură. Îți arătăm într-un articol complet tot ce trebuie să știi despre plantarea viței de vie astfel încât să ai o producție considerabilă.
Plantarea viței de vie pas cu pas
- Despachetarea
Se desface ambalajul viţei de vie și se îndepărtează rumegușul fără rănirea rădăcinilor.
- Hidratarea
Pentru o hidratare eficientă, vița trebuie lăsată într-o găleată cu apă, timp de 60 de minute înainte de plantarea propriu-zisă.
- Săparea
Pentru dezvoltarea optimă a rădăcinilor trebuie acordată o atenție mare dimensiunii gropilor. Dimensiunea minimă recomandată pentru groapă: 40X40X50 cm (lungime x lățime x adâncime).
- Sfaturi și recomandări: Dacă vrei să faci o treabă profesionistă, se recomandă ca gropile să fie pregătite cu 1-2 luni înainte de plantare pentru a activa microflora din sol şi pentru aerarea pământului.
- Fasonarea
Fasonarea rădăcinilor are ca scop îndepărtarea eventualelor rădăcini traumatizate, mucegăite, rupte, strangulate sau uscate. Fasonarea presupune scurtarea cordiței la 3-4 ochi (8-10 cm), suprimarea ciotului de la altoi, suprimarea rădăcinilor pe nodurile intermediare ale portaltoiului și scurtarea rădăcinilor bazale la 8-10 cm.
- Plantarea
Vița de vie se așează cu punctul de altoire la 3-5 cm deasupra nivelului original al solului, iar groapa se umple cu pământ fertil (îmbogățit cu mraniță) scuturând ușor planta ca pământul să se așeze bine în jurul rădăcinilor. Acest proces se repetă până ce gropa se umple în proporţie de 90%.
- Fertilizarea
La pământul scos din groapă se va adauga cca. 40 de grame de îngrășământ complex (NPK) apoi se amestecă omogen.
- Udarea
În groapa de plantare se toarnă 5-7 litri de apă, care va drena granulele de pământ între rădăcinile pomului şi va elibera aerul, prevenind apariţia mucegaiului.
- Tasarea pământului
După ce apa a pătruns în rădăcini, se completeză groapa cu pământ fertil până la nivelul original al terenului și se tasază ușor pământul, fixând vița în poziție dreaptă. Apoi se trage tot pământul în jurul viței sub formă de muşuroi pentru a proteja planta de îngheţ.
- Mulcirea (opțională)
Mulcirea presupune acoperirea solului cu materiale de origine vegetală, uscată (iarbă, paie, rumeguș, frunze, scoarță) pentru menținerea umidității în sol și împiedicarea creșterii buruienilor.
- Tutorarea
Fiecare viță are nevoie de un tutore pentru ca aceasta să crească drept şi să nu fie îndoit de vânt sau de zăpadă.
- Sfaturi și recomandări: La final, vița de vie se va acoperi cu pământ mărunțit și se va mușuroi cordița de cca. 15-20 cm. Mușuroiul va proteja vița de vie atât împotriva înghețului cât și împotriva uscăciunii.
Atât pentru început; dacă vrei să afli mai multe trucuri referitoare la cultivarea și întreținerea viței de vie, urmărește blogul Secretul grădinarului!
Buna ziua, am plantat in primavara cateva coarde de vita. Deja au ajuns undeva aproape de 1m. Va intreb cand le-as putea muta in gropile viitoarei bolte. Este prea devreme acum in toamna? Sa astept primavara viitoare? Multumesc anticipat.
|Buna ziua,
In luna octombrie puteti muta butasii de vita de vie!
Succes in gradinarit!