În articolul anterior, am discutat despre lucrările de tăiere la pomii fructiferi și am încercat să oferim o imagine completă asupra acestor lucrări, iar astăzi o să discutăm despre tipurile de coroană la pomii fructiferi, în special măr și păr, din categoria semințoaselor.
1. Ce înseamnă și ce presupun lucrările de tăiere la semințoase
O tăiere reprezintă o lucrare esențială pe durata vieții unui pom fructifer, anuală și absolut necesară pentru a obține o producție ridicatő atât calitativ cât și cantitativ pe termen lung, scopul acestei lucrări fiind corectarea creșterii pentru a valorifica resursele naturale cât mai eficient.
În principiu tăierea presupune o scurtare a diverselor ramuri sau chiar îndepărtarea lor și se realizează cu ajutorul unor instrumente simple, cum ar fi un foarfece de grădină sau un fierăstrău.
2. Tipuri de coroane la semințoase – măr și păr
Dacă vorbim strict de acești doi pomi fructiferi, tipurile de coroane menționate mai jos se aplică pentru ambii.
Astfel avem:
- Piramidă etajată – (fig. 0.1) – coroană globuloasă cu ax, întâlnită în plantații cu densitate mică, la soiuri viguroase, altoite pe portaltoi viguros
Caracteristici – trunchi 80 – 100 cm, ax puternic pe care se inserează 3-4 etaje distanțate la 80-120 cm, fiecare etaj format din 3-4 șarpante, dispuse în spirală, la 8-12 cm una de alta, iar fiecare șarpantă are 3-4 subșarpante la 60-80 cm, iar după consolidarea ultimului etaj, axul se suprimă, limitând înălțimea la 3.5-5 m
fig. 0.1 – piramidă etajată, formare anul l-lV
- Fus tufă – (fig. 0.2) – pe soiurile altoite cu portaltoi de vigoare mică sau mijlocie, livezi intensive
Caracteristici – trunchi de 60-70 cm, structură din 12-14 șarpante de vigoare mijlocie, dispuse în spirală, la 20-30 cm, înălțimea pomilor se limitează la 2.5-3.0 m
fig. 0.2 – coroană tip fus tufă, formare anul l-lV
- Fus subțire – (fig. 0.3) – pe soiurile cu portaltoi cu vigoare mică sau mijlocie, cu forma coroanei conică, schelet alcătuit din axul pomului și 3-4 ramuri la bază Caracteristici – pe ax se inserează un etaj format din 3-5 șarpante, uniform distribuite și 15-20 ramuri de semischelet, care se înlocuiesc după 4-5 rodiri, iar înălțimea coroanei se limitează la 2.2-2.5 m, diametru 0.9-1.2 m la bază și 0.4-0.6 m la vârf
fig 0.3 – coroană tip fus subțire (formare cu șpalieri)
- Palmeta etajată cu brațe oblice – (fig. 0.4) – este o coroană aplatizată, pentru livezi intensive pe combinația soi – portaltoi de vigoare mijlocie
Caracteristici – trunchi 50-60 cm, ax cu 3-4 etaje distanțate la 60-120 cm, iar fiecare etaj este format din 2-4 șarpante, la distanță de 8-12 cm, înclinate 50-55°, dirijate opus pe direcția rândului. Pe șarpantele primului etaj sunt inserate câte 3-4 sub-șarpante din 50 în 50 cm, care se conduc orizontal spre vârf. Celelalte șarpante se garnisesc doar cu ramuri de rod, gardul fructifer se menține la înălțimea de 3-4 m, grosime 1.5-2 m la bază și 1.25 – 1.5 m spre vârf.
fig. 0.4 – palmetă etajată cu brațe oblice
- Palmeta etajată cu brațe orizontale – (fig. 05) – pe portaltoi de vigoare mijlocie, plantații intensive de măr
Caracteristici – trunchi 50-60 cm, ax cu 3-4 etaje, alcătuite fiecare din 2 șarpante palisate pe sârmele spalierului, în poziție orizontală, distanță etaje 40-60 cm, înălțimea coroanei se limitează la 2.5 – 3 m
fig. 0.5 – palmetă etajată cu brațe orizontale
În articolul următor, vom discuta despre lucrările de tăiere la măr și totodată despre tipurile de coroană întâlnite la măr. Prin seria de articole săptămânale, vom veni în ajutorul grădinarilor și horticultorilor cu informații practice și documentate despre diverse subiecte de interes din sfera grădinăritului.
Rămâneți cu noi!