Pătarea neagră a frunzelor de trandafir

You are currently viewing Pătarea neagră a frunzelor de trandafir

Diplocarpon rosae

Din păcate, deși au spini, frumoșii trandafiri se îmbolnăvesc și ei. Trebuie să cunoaștem bolile lor pentru a interveni la timp astfel încât să nu riscam să îi pierdem.

Astăzi vorbim despre pătarea neagră a frunzelor de trandafir. Boala se manifestă în special pe frunze, pe partea lor superioară formându-se pete negre, circulare, cu aspect radiar și margini neprecis delimitate. Petele variază în diametru, de la 3-4 mm la 12-16 mm, aspectul radiar datorându-se creșterii miceliului, ce pornește radiar de la punctul de infecție. În condiții de mediu favorabile, petele produc leziuni mari, neregulate ca formă. Tesutul din jurul petelor se îngălbenesc, iar la final îngălbenirea cuprinde frunzele în întregime.

În cazul atacurilor puternice au loc defolieri premature ale plantelor cu implicații în ceea ce privește numărul și calitatea florilor. La suprafața petelor apar mici proeminente de culoare neagră, ce reprezintă fructificațiile ciupercii. Prin ruperea cuticulei are loc punerea în libertate a conidiilor, deci diseminarea patogenului. În afara de frunze pot fi parazitați și lăstarii tineri pe suprafața cărora apar pete violet-negricioase.

Diplocarpon rosae se transmite de la un an la altul prin conidiile de pe frunze, prin ascosporii care rezistă peste iarnă și prin miceliul de rezistență din leziunile de pe lăstari.

Pentru prevenire se recomandă taierea lăstarilor plantelor bolnave și adunarea frunzelor atacate în vederea distrugerii lor prin ardere. În spatiile protejate se recomandă aerisirea periodică în vederea reducerii umidității atmosferice.

De asemenea se recomandă hrănirea corespunzătoare a acestora pentru a avea o mai mare rezintență la boli. Recomandăm hrănirea cu îngrășământ pentru trandafiri de la Agrecol.

Lasă un răspuns